Pare complicat, dar e foarte simplu.
Dacă cumperi o mașină second-hand de la un Händler, acesta îți va da un dosar cu toate actele necesare înmatriculării. Cauți un Zulasungstelle, mergi acolo cu acel dosar și în circa 15 minute ai rezolvat totul.
Dar ce te faci dacă iei mașina de la un privat, dacă o aduci din Germania sau dacă este vorba de mașina cu care ai venit din România?
În această situație primul nostru instinct este să cercetăm nu numai unde trebuie mers, ci mai ales cât ne va costa. Nu-i așa?
Din păcate pentru românul nou venit, este imposibil să poți estima costurile cu exactitate. Austria nu funcționează ca România. Degeaba cauți pe internet, degeaba mergi să întrebi în stânga și în dreapta, nimeni nu își poate spune decât o parte din costuri.
REZUMATUL MATERIALULUI VIDEO:
În Austria, înmatricularea presupune emiterea talonului și a numerelor, plata asigurării auto și a unei taxe (un fel de impozit) care este mai mare sau mai mică după tipul și vechimea mașinii.
Dacă mașina este adusă din afara Austriei, primul drum va trebui făcut la firma care importă mașinile produse de fabricantul respectiv, Dacia, Skoda, Mercedes, etc. Acesta va înregistra mașina ta într-o bază de date la nivel național și îți va elibera actele de care ai nevoie mai departe.
Pasul doi, va trebui să plătești o taxă de primă înmatriculare, NoVA se numește și se calculează doar pe baza actelor primite de la importator. Această taxă se plătește la finanțe.
Apoi va trebui să primești inspecția tehnică, Pickerl – cum se spune în limbajul uzual. Pe aceasta o obții chiar de la imporatorul la care ai fost prima dată, sau de la anumite servisuri auto ce sunt autorizate în acest sens.
Îți recomand să mergi la servisurile românilor, dar să nu te aștepți că cineva va pune altă mașină pe rampă pentru sonda de poluare. Legile sunt foarte stricte, iar dacă ceva nu este în regulă va trebui remediat.
Sunt controale în trafic ce opresc mașini cu număr din Estul Europei și s-a demonstrat că standardele austriece sunt mai stricte decât cele din alte țări.
După ce ai rezolvat toate acestea mergi la Zulassungstelle, de unde în 15 minute vei pleca cu numerele, talonul și pickerl-ul ce se lipește pe parbriz. Drum bun!
Despre asta este vorba în acest material video. Uită-te la el ca să înțelegi ce ai de făcut.
* Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni